Vineri a avut loc Smile 2009 – ediţia de iarnă, o acţiune umanitară în urma căreia 45 de copilaşi au simţit că vine Crăciunul, l-au văzut pe Moşul şi au avut parte de o zi specială. Le mulţumim sponsorilor pentru sprijinul acordat, îi mulţumim lui Viorel Copolovici pentru papa bun şi tuturor celor care au sprijinit această campanie iniţiată de ASLS şi în care m-am implicat.
Din păcate eu n-am ajuns să asist la serbare, Bucureştiul nostru drag…, dar mi s-a povestit că a fost frumos şi copii fericiţi. Au mâncat tot ce a gătit Copolovici (Pulpe de pui întregi la cuptor, cu piure de legume (morcovi, păstârnac, ţelină şi cartofi) şi salată proaspătă, iar la desert a preparat o budincă de vanilie cu mandarine şi
portocale.). Consider că ne-am atins scopul, am adus zâmbetul pe buzele celor mici. O să revin cu detalii, poate şi cu ceva poze.



December 20th, 2009
Sorin
Posted in
Tags: 

Da. Copii au nevoie de zambet.
Felicitari pentru initiativa
Cunosc sentimentul destul de bine si tocmai am mai facut un bebe de 5 luni fericit
#GloburiCuSUflet
Sarbatori fericite tuturor! Lavinia Biberi
E bine ca se mai ocupa unii si de asa cv.