Atât de frageda, te-asameni
Cu floarea alba de cires,
Si ca un înger dintre oameni
In calea vietii mele iesi.

Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Si de la crestet pâna-n poale
Plutesti ca visul de usor.

Din încretirea lungii rochii
Rasai ca marmura în loc,
S-atârna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi si noroc.

O, vis ferice de iubire,
Mireasa blânda din povesti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arata cât de dulce esti,

Cât poti cu-a farmecului noapte
Sa-ntuneci ochii mei pe vechi,
Cu-a gurii tale calde soapte,
Cu-mbratisari de brate reci.

Deodata trece-o cugetare,
Un val pe ochii tai fierbinti:
E-ntunecoasa renuntare,
E umbra dulcilor dorinti.

Te duci, s-am înteles prea bine
Sa nu ma tin de pasul tau,
Pierduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Ca te-am zarit e a mea vina
Si vecinic n-o sa mi-o mai iert,
Spasi-voi visul de lumina
Tinzându-mi dreapta în desert.

S-o sa-mi rasai ca o icoana
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroana;
Unde te duci? Când o sa vii?

Mihai Eminescu

Alte articole pe aceeasi tema

• Cu dedicatie pentru politicieni