Ateliere Fără Frontiere donează 500 de calculatoare prin concursul ASSOCLIC 2-2011

Ateliere Fără Frontiere lansează apelul la proiectul ASSOCLIC, etapa a 2-a pe anul 2011, prin care donează 500 de calculatoare către structuri care dezvoltă proiecte de educație, formare și/sau integrare a beneficiarilor lor.

Etapa a doua ASSOCLIC are ca termen limită de depunere a dosarelor de candidatură data de 15 octombrie 2011. Comisia de jurizare a proiectelor se desfășpară pe data de 15 noiembrie, fiind formată din reprezentanți ai partenerilor proiectului, în timp ce, pe 15 decembrie, are loc ceremonia de premiere a laureaților acestei ediții. Calculatoarele acordate câștigătorilor vor fi utilizate pentru desfășurarea proiectelor propuse, inițiative create pentru comunitățile locale, în scopul de a crește accesul la educație și tehnologia informației pentru publicul aflat în dificultate.

Raluca Ouriaghli, Director Executiv, Ateliere Fără Frontiere: “Assoclic este pentru noi un proiect cu o dublă valoarea adăugată demersului nostru de reintegrare socioprofesională a persoanelor dezavantajate: contribuim la dezvoltarea locală prin donația de echipamente IT&C recondiționate către proiecte cu impact social  și în același timp dăm valoare muncii salariaților noștri – din” beneficiari” de servicii sociale devin utili pentru comunitate.  Ciclul dezvoltării durabile este completat de dimensiunea de mediu a acestui proiect – reducem deșeurile și poluarea prin prelungirea duratei de viață a acestor echipamente IT&C care ajung acolo unde este nevoie de ele.“

În editiile precendente, ASSOCLIC a înregistrat 459 de proiecte înscrise, cu 4.202 calculatoare solicitate. Din aceste totaluri, 268 de organizatii au fost laureate astfel încât, prin proiectele câștigătoare ale programului ASSOCLIC, 26.500 de beneficiari s-au bucurat de 1.645 de pack-uri informatice complete.

Ghiță Eugen, Președintele asociației Ajutați-ne să înțelegem lumea – organizație beneficiară a proiectului Assoclic:   “O parte din calculatoare a fost dată în folosință către familiile beneficiare, iar o altă parte este la centru pentru completarea terapiei. Succesul a fost unul de impact. Noi am reusit astfel să punem copiii față în față cu lumea internetului și a calculatoarelor. Posibilitatea de a cumpara un PC era aproape nulă, iar Assoclic a fost șansa de a cunoaște lumea IT.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *