ateliere fara frontiere

Ateliere Fără Frontiere – unde calculatoarele uzate se transformă în locuri de muncă

Ieri am participat la un super eveniment şi cred că la cea mai interesantă conferinţă. Am păşit pragul sediului Ateliere Fără Frontiere, locul unde a fost organizat evenimentul aniversar prin care s-au marcat 2 ani de la angajarea primilor salariați în inserțiune.

În cadrul evenimentului a fost organizată şi ceremonia ASSOCLIC 1-2011 care a premiat 81 de proiecte propuse de ONG-uri românești pentru dezvoltarea comunităților locale, prin acordarea a 503 de calculatoare recondiționate în cadrul atelierului de inserțiune. Voi reveni cu detalii despre ceremonia de premiere.

Citiţi: Am participat la jurizarea proiectelor Assoclic

Revenind la afirmaţi de la început, pot spune că am fost într-o altă lume. De cum am intrat în atelierele asociaţiei, parcă m-am simţit altfel. Am văzut zonele unde calculatoarele prind viaţă sau sunt dezmembrate pentru a fi reciclate. Dar nu asta este cu adevărat impresionant, ci povestile celor care lucrează la Ateliere Fără Frontiere. Sunt persoane cu handicap, oameni fără adăposturi, fără o pregătire profesională, sunt oameni uitaţi de rude şi de statul Român, dar nu şi de oamenii cu suflet.

ateliere fara frontiere

Am să vă relatez câteva cuvinte despre întâmplările unor oameni, care astăzi sunt voluntari sau angajaţi Ateliere Fără Frontiere, şi am să încep cu povestea unui „tânăr pensionar”.

Se numeşte Costică şi este un „tânăr pensionar” cu aspect simpatic de „Mos Crăciun”. A fost ajutat de asociaţie să se pensioneze, iar în prezent este voluntar în cadrul acesteia. Povestea sa este una specială. Deşi a avut o familie, o casă şi un job în Statele Unite, soarta a făcut ca el să se întoarcă în România şi să piardă tot. Ajunsese să fie fără adăpost şi putea fi întâlnit pe străzi sau în gări, autogări şi pe unde era lăsat să se odihnească. De mâncat, mânca din când în când, uneori o bucată de pâine la 2 zile. Nu a cerşit şi prefera să lucreze.

Şansa pentru domnu` Costică a venit în 2009 din partea SAMUsocial care l-au îndrumat să se angajeze în atelierul de inserţiune al Asociaţiei Ateliere Fără Frontiere. Şi de atunci viaţa sa a căpătat un sens. Cu sprijinul asociaţiei, a reuşit să iasă la pensie, s-a găsit şi o soluţie de adăpost, problemele de sănătate s-au ameliorat şi iată că astăzi se bucură de o viaţă liniştită. A devenit voluntar după ce şi-a ridicat prima pensie.

Deşi uneori o undă de tristeţe îî umbreşte ochii, este un exemplu de tenacitate şi de rezistenţă în lupta cu vitregiile sorţii.

În cadrul evenimentului, ca ambasador al Asociaţiei Ateliere Fără Frontiere, am participat la o demonstraţie de dezmembrare de calculatoare.

În cadrul acestui departament, l-am cunoscut pe Thalo Kitoka. Născut în Congo Kinshasa, în 1988 a aterizat la Ploieşti. Primise o bursă pentru a studia la Universitatea de Petrol. După 23 de ani, Thalo este încă în România. Dar după o căsătorie, 3 copii şi o carieră de 14 ani în Petrom, el trebuie să-şi reconstruiacă totul de la zero. Concediat de la compania unde lucra ca şef de formare în explorare de petrol on-shqre, Thalo n-a mai găsit de lucru pe domeniul său şi a fost nevoit să vină în Bucureşti unde a lucrat într-o societate de salubritate publică.

După 2 ani a rămas şi fără acest job, apoi au început problemele, n-a mai putut plăti chiria şi chiar a dormit 3-4 zile pe străzi. Astăzi lucrează în cadrul Asociaţiei Ateliere Fara Frontiere şi este pregătit să-şi refacă viaţa. Speră la un job care să-i corespundă şi să fie pe domeniul său de competenţă.

Pot să vă spun că ştie să desfacă pc-urile până la ultima piesă. A înţeles că munca sa este foarte importantă şi o tratează cu maximă seriozitate. A învăţat despre procesul de reciclare, de ce trebuiesc triate componentele şi cum trebuie făcută selecţia.

Dar aceste poveşti nu sunt singurele. În prezent, Ateliere Fara Frontiere are 17 angajaţi dintr-un maxim de 21, iar pe durata a 2 ani i-au trecut pragul peste 60 de oameni cu nevoi sociale şi speciale. Mulţi dintre aceştia şi-au găsit un job calificat. Unii au ajuns să lucreze în Carrefour, alţii în spălătorii auto, şantiere etc. Cu toţii speră la o viaţă mai bună şi să-şi facă un viitor mai bun.

Ateliere Fără Frontiere nu este doar un loc unde sunt recondiţionate calculatoarele, ci şi un centru de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice şi un centru de reintegrare socială.

Şi Victor Kapra a făcut O poveste cu computere si oameni

O părere la “Ateliere Fără Frontiere – unde calculatoarele uzate se transformă în locuri de muncă

  1. Pingback: Asociatia Ateliere Fara Frontiere - laptop-uri reconditionate | Laptop News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *