Când am făcut primii paşi în online?

Se facea că eram prin anul 1999, mai exact acum 10 ani, cam atunci când a apărut şi agenţia Green Pixel. A fost ziua în care viaţa mea s-a schimbat. Da, internetul schimbă destine. V-am povestit într-un alt articol cum visam eu să devin căpitan de vas. A rămas la stadiul de vis pentru că am dat peste internet şi am ajuns om de online şi IT.

Primii paşi pe internet au fost timizi. Prima pagina accesată a fost www.kappa.ro. Primele minute pe internet nu se pot descrie în cuvinte. Era ceva de genul: bucurie amestecată cu uimire şi fascinaţie etc. La câteva zile mi-am făcut şi prima adresă de email, benybenyro[at]yahoo.com, v-am mai povestit şi despre asta într-un alt articol. Am păşit cu greu în această lume virtuală, dar m-am acomodat repede şi am crescut într-un an cât alţii în 7, drept urmare şi-n prezent îmi fac de cap prin spaţiul acest virtual.

O vreme am stat pe canalele de chat, în special mIRC, unde mi-am făcut foarte mulţi prieteni. La început au fost virtuali, dar am continuat să vorbim şi o parte au devenit prieteni reali, palpabili, oameni cu care am mers la bere, suc etc. Cu o parte încă mai ţin legătura şi acum, dupa 10 ani.

La câteva luni de la marea descoperire făcută de mine, am prins drag de internet şi au urmat nopţi şi zile nedormite. Am început să folosesc online-ul cât mai mult în favoarea mea: mă documentam, mă distram jucând online tot felul de jocuri, am început să lansez proiecte online. Bucuria mare a fost când am scos şi primii bani din spaţiul acest virtual şi totuşi e cât se poate de real.

Şi uite aşa au trecut 10 ani, timp în care internetul a devenit o sursă de venit, iar calculatorul este unealta cu care produc. De la hobby la profesie. Stau şi ma uit prin amintirile mele şi mă amuz când găsesc unele cu nebuniile pe care le făceam acum 10 ani. Internetul mi-a oferit multe avantaje şi cred că mai are de oferit, doar că trebuie să ştiu să le caut si să profit de ele. Dragi prieteni, cine-şi mai aduce aminte prima zi de internet? Bobby Voicu tu-ţi mai aduci aminte primi paşi în online?

Green Pixel, voi vă mai aduceţi aminte de primele proiecte, online-ul de acum 10 ani, primii paşi făcuţi în online?

Ce vremuri!

2 păreri la “Când am făcut primii paşi în online?

  1. Ciupanezul

    La mine a fost undeva prin 2004 prima mea zi de Internet. Era in toamna. Cand am deschis Explorerul am crezut ca am stricat calculatorul si l-am inchis repede. Eram la o sala de net. :))

  2. kaLoo

    Cam tot de zece ani, 9 sa zic, am inceput cu mIRC si am evoluat… site-uri, era nebunie cu platforma .go.ro si lx.ro :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *