Sursa foto prav-talks.com

Ce am câștigat din blogging?

Am aflat că astăzi e ziua bloggingului despre blogging, iar Cristi a venit cu ideea să scriem un post despre blogging şi beneficiile lui. Pornind de la ideea că ai blog, deci eşti blogger şi faci blogging, vreau să-mi exprim şi eu câteva idei cu privire la câştigurile dobândite în urma acestei activităţi.

Sursa foto prav-talks.com

Blogul şi bloggingul oferă avantajul de a te exprima liber, în limitele bunului simţ. Primul gand, atunci când mi-am făcut blogul, a fost să mă leg de şeful meu care mă ţinea la job pe 24 decembrie. Apoi am început să povestesc şi să aberez în funcţie de stare. Şi acum fac la fel. Am folosit blogul pe post de butoi unde să-mi vărs ofurile. Am criticat branduri şi am lăudat produse sau invers. M-am legat şi de clasa politică, de diferiţi oameni de afaceri şi business-urile lor. Îmi place să spun totul direct!

Iar de 1 an şi câteva luni, blogul este ţara mea unde vorbesc despre marile mele pasiuni: gadgeturi şi tehnologie, călătoria, fotografia, timpul liber, mai nou şi partea de business. În funcţie de cum guvernez acest „colţ de internet”, am beneficii mai mari sau mici şi poate chiar deloc. Însă nimic nu vine singur. Trebuie să muncesc, să gândesc şi să fac strategii pe termen mediu şi lung.

Şi ca să nu o mai lungesc, bloggingul mi-a adus multe beneficii. În primul rând financiare. Am câştigat bani, o sumă deloc neglijabilă.

Apoi, prin intermediul blogului, am reuşit să cunosc foarte mulţi oameni minunaţi, să-mi fac prieteni, dar să câştig şi antipatii. Asta e, şi duşmanii au rolul lor în viaţa noastră.

Am călătorit prin tară alături de bloggeri. Am ajuns în locuri la care nu mă gândeam că voi ajunge prea curând. Aş menţiona aici de BlogTrip (2 la număr), de călătoriile la Baia Mare şi Sibiu, de multe întâlniri prin diferite oraşe din ţară.

Cu bloggingul am câştigat şansa de a testa produse şi de a practica una din cele mai mari pasiuni ale mele. Aşa m-am apucat şi de actualul business – laptopnews.ro. Am testat şi testez laptop-uri, telefoane mobile, monitoare, accesorii. Încă n-am ajuns la maşini.

Cu bloggingul am participat la diferite evenimente naţionale, la concerte şi spectacole, la multe conferinţe interesante despre online, antreprenoriat, business, gadgeturi şi lista e foarte lungă. Iar săptămâna aceasta voi participa la o conferinţă internaţională – la Berlin. Bucuria şi entuziasmul este foarte mare, mai ales că plecăm doar 2 persoane din România.

Deci, cu bloggingul poţi câştiga foarte multe şi nu doar bani. După cum aţi observat, despre bani am scris foarte puţin.

7 păreri la “Ce am câștigat din blogging?

  1. Sorin Autor articol

    Dupa cum spuneam Maria! Castigurile sunt de mai multe feluri. Si bani, dar si multe altele. Eu sunt multumit ca dupa 3 ani de blogging…am adunat foarte multe castiguri…Pe viitor sa speram la mai multe!:)

  2. Pingback: Ziua blogging-ului despre blogging | M A N A F U *

  3. Vasi

    Mai treci si pe la Constanta, poate iei o vacanta ceva!Dar prin iulie, ca acum e cu capricii vremea!
    Important e ca faci ceva ce iti place! Asta e multumirea cea mare a oricui,cred eu! Banii sunt efect secundar:)

  4. sorin

    Asa e Vasi…Banii sunt buni, sunt necesari, dar nu doar ei conteaza. Bloggingul iti ofera mult mai multe castiguri! Chiar si premiile de la concursurile online de blogging pot fi considerate castiguri.

    Cat despre vacanta, incerc ca vara asta sa iau si eu un mic concediu…dar sa vedem:). E mult de munca:)

  5. blogging

    Pot zice că cele de mai sus enumerate de tine se pot încadra şi în câştigurile mele de pe urma bloggingului, numai faza cu banii nu prea se leagă şi în privinţa mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *