17
Oct
2009

Ce facem cu superficialitatea şi generalizarea?

Foarte mulţi sunt superficiali. Înainte să mă contraziceti, faceţi o analiză la ceea ce se întâmplă în jurul vostru, la ceea ce faceţi voi şi la ceea ce se vorbeşte.

Cred că, sporturi extreme în România sunt şi „generalizarea” şi „superficialitatea„. Cum se întâmplă ceva, cum generalizăm…Cum nu vă convine un lucru, cum îi daţi în cap. Cum zice unu o prostie, cum o preluaţi ca pe o pasă la fotbal şi o daţi mai departe. Totul din superficialitate.

– Dacă mergeţi într-un restaurant şi un ospătar a fost într-o zi proastă, criticaţi restaurantul fără să-l analizaţi şi a doua oară.
– Daca un magazin online vă strică comanda sau nu vă sunt oferite informaţiile la timp, criticaţi şi injuraţi firma respectivă, fără să gândiţi dincolo de orgoliile prosteşti personale. Aruncaţi cu roşii în acel magazin şi-l faceţi în tot felul.
– Dacă vedeţi un internaut că face o chestie urâtă pe internet, îi puneţi etichetă şi-l judecaţi în viaţa reală, fără să judecaţi dincolo de aparenţe. Este bine să nu amestecaţi online-ul cu offline-ul când vine vorba de judecarea oamenilor. Dacă te înjură şi îţi vorbeşte urât în spaţiul virtual, atunci ai toate drepturile să-i dai 2 capace şi în offline. Însă mi se pare lucru prostesc să judeci un om de pe online, fără să-l cunoşti personal, doar prin ceea ce face el pe internet.
– Dacă unul zice o prostie, din superficialitate şi fără să analizaţi informaţia şi contextul, o preluaţi şi o daţi mai departe. Băgaţi la cap că fiecare om are dreptul să zică ce vrea şi cum vrea, dar asta nu înseamnă că trebuie să generalizăm şi că are mereu dreptate sau poate are doar în cazul lui.
– Efectul de turma îl ştim cu toţii şi este vizibil şi pe internet şi în offline.
– Pupincurismul e la putere peste tot. De lingăi şi oameni pe interes nu mai vorbim că nu merită. Sunt foarte mulţi.

Şi ne mai întrebăm de ce sunt oamenii răi? Păi s-au lovit de specimenele menţionate mai sus şi acum se feresc. Uneori nici nu mai ştii în cine să ai încredere…

V-am spus că urasc şi „etichetele” puse pe oameni? Ştiu că datul cu parerea ” e alt sport naţional, dar este cazul să terminăm cu prostiile. Că îţi dai, doar, cu părerea, nu e grav, dar să critici oamenii, să le pui etichete şi să-i judeci fără să-i cunoşti, este cam aiurea.

Eu cred că este cazul să învăţăm să oferim şi a doua şansă. Noi vrem respect, atunci să oferim respect.  Este bine să ne abţinem de la a mai arunca cu noroi doar din simplul fapt că e la modă şi că a mai aruncat şi x-ulescu. Am văzut mulţi berbeci pe internet, care fac lucruri doar pentru că aşa vad la alţii, fără să gândească. Omul, prin definiţie, este raţional. Învăţaţi să gândiţi înainte să arătaţi prostia şi superficialitatea din voi. Învăţaţi să nu mai daţi frâu liber efectului de turmă.

Recunosc că şi eu mă regăsesc la unele puncte, dar voi renunţa la anumite aspecte. Am început să nu mai generalizez, nu mai pun etichete şi judec un om după ce-l văd măcar o dată. Contează mult să poţi să-i vezi gestica şi mimica. Mă aştept la o serie de critici…Să vină, zic!

You may also like

Cum sa petreci un Paste inedit la Măcin
Ce facem cu zăpada?
Romania 35 – 29 Olanda
Pasajul Basarab – in 2 minute
Citește articolul precedent:
Respect de la Paraziţii

La 1 octombrie, Realitatea TV şi realitatea.net au lansat campania "Noi vrem respect". Astăzi am aflat de pe monden.info că...

Închide