Concerte şi evenimente muzicale 22.06.2009-28.06.2009

Vine vara, bine-mi pare şi n-am parale-n buzunare, dar bine că avem evenimente şi motive de distracţie. Încă o săptămână a început şi alte evenimente se anunţă la orizont. Unde ne distrăm sâptămâna aceasta?

Concert Florin Chilian la Târgu Mureş – Periplul lui Florin Chilian prin cinematografele din ţară va ajunge în 23 iunie la Târgu Mureş la cinema Arta. Fanii vor avea ocazia să asculte piesele de pe albumele atât de apreciate, Iubi şi Zece, cu începere de la ora 20 şi vor fi nevoiţi să plătească 50 RON – preţul biletului.

Florin Chilian – Termopane

Concert Azur şi Generic la 30 de ani de activitate! – Pe data de 25 iunie 2009, de la ora 20.00 Amfiteatrul Centrului Cultural Mihai Eminescu (fost Teatru de Vară 23 August) va găzdui un eveniment de excepţie în cadrul căruia veţi avea posibilitatea de a vă reîntâlni cu două din cele mai în vogă trupe populare ale anilor ’80 şi ’90. Este vorba de Azur şi Generic. Concertul va începe la ora 20 iar biletele pot fi achiziţionate online sau la sediul Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, Sala Palatului, Magazinul Unirea – etaj 2. Preţul lor: 30 lei / 40 lei.

Azur – Manuela

Mozart Rocks la Sala Palatului – Un concert special în 25 iunie de la ora 19. Orchestra Naţională Radio acommpaniată de 8 chitaristi români care canta de obicei rock va interpeta în manieră rock partituri de Mozart Bach, Beethoven, Schumann, Bizet, Brahms, Ceaikovsky şi nu numai. Biletele se găsesc la preţuri de 30, 50, 60 sau 80 lei, pot fi procurate online pe site-ul ticketpoint.ro.

Concert Basement Jaxx, Moderat şi Aeroplane la Bucureşti – Sâmbătăt 27 iunie 2009 de la ora 22, Arenele Romane din Bucureşti vă aşteaptă la un regal de muzică electronică, dnb şi experimentală. BASEMENT JAXX, adică Felix Buxton şi Simon Ratclife, care au în palmares premii Grammy şi Brit Awards nu mai au nevoie de prezentări fiind unul din numele de referinţă de pe scena muzicii electronice. Biletele costă 40 de lei cumpărate în avans sau 60 de lei la locaţie, în seara evenimentului.

Basement Jaxx – Hush Boy

Concert Michael Bolton la Sala Palatului – Îndragitul cântăreţ american revine în România, de această dată la Bucureşti la Sala Palatului. Michael Bolton va prezenta în 28 iunie de la ora 20, spectacolul intitulat The very best of me. Biletele au preţuri cuprinse între 100 şi 350 de lei şi pot fi achiziţionate online sau în reţeaua Diverta.

Michael Bolton – Yesterday

Distracţie plăcută şi vă aştept cu impresii de la faţa locului.

O părere la “Concerte şi evenimente muzicale 22.06.2009-28.06.2009

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *