Dobitocii din trafic

Poate că sunt dur în titlu, dar mi s-a acrit de specimenele din trafic care cred că şi-au cumpărat şosele. Cine sunt aceşti dobitoci din trafic?
– cei care nu ştiu la ce folosesc semnalizatoarele. Vă anunţ că sunt foarte utile. Prin intermediul lor, avertizaţi colegii din trafic cam în ce direcţie mergeţi. Nu economisiţi baterie dacă nu le folosiţi.
– cei care circulă pe câte 2 benzi şi dacă se putea, sigur mai luau o bandă, eventual trotuarul. Băi dobi, nu e strada lu` măta.
– cei care se cred singuri în trafic şi gonesc cu 300km/h în condiţiile în care media de viteză este 10km/h.
– cei care cred că pe roşu se trece şi pe verde se opreşte. „Dacă trece alt dobitoc din partea cealaltă?
– cei care parchează unde au chef şi nu ţin cont că-n mijlocul intersecţiei nu e loc de parcare.
– cei care nu acordă prioritate pietonilor care traversează prin locurile marcate. Poate se vor învăţa minte când se vor trezi cu maşinile sparte…aşa din mers.

Mai ziceci şi voi că eu, în timpul în care am scris articolul, am reuşit să înjur fără să mă repet. Asta e România.

2 păreri la “Dobitocii din trafic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *