Fatete feminine lasate in uitare (guest post)

Post scris de Adina Necula

In aceasta luna barbatii vorbesc mai presus de toate despre femei. Si fac totul pentru a le vedea fericite si multumite. Altfel ar parea niste “porci misogini”, lipsiti de orice urma de sentiment sau grija fata de cele care ii asteapta acasa cu masa pusa, le aleg tinuta pentru a doua zi si ii suna de cel putin 50 de ori pe zi sa se asigure ca nu au uitat sa manance de pranz, sau sa bea apa… sau sa respire.

Probabil ca acum deja sunteti deja sunteti oarecum intrigati de portretul femeii conturate mai sus, insa marturisesc sa vorbele nu imi apartin mie, ci cunoscutilor care mi-au raspuns in mod spontan si sincer atunci cand i-am intrebat pe rand, de ce anume duc flori femeii de langa ei de 1 si 8 martie, de ce in aceasta luna o trateaza cu mai multa afectiune si de ce se simt nevoiti sa rezerve o masa la restaurant intr-unul din weekend-uri?

Lucrul cel mai surprinzator dintre toate, a fost sa constat ca de fapt modul in care un barbat vede o femeie se axeaza in linii mari pe nevoile pe care acesta le are. Femeia este vazuta ca o mama (are grija de barbat atunci cand acesta uita sa aiba grija de el), ca o “asistenta personala” (ii aminteste cand si unde are intalniri, caci el este prea stresat si poate ca uita) sau ca stilist (stie intotdeauna cel mai bine ce culoare de cravata se potriveste unui costum, are grija ca el sa nu combine ecosez cu dungi in aceeasi tinuta si nu se poticneste niciodata atunci cand vine vorba de facut nodurile la cravata).

Pe de alta parte, scanand spusele celor chestionati, am mai regasit un tip feminin: intelectuala intangibila. Cu alte cuvinte, o femeie care atunci cand priveste un barbat ii lanseaza o porunca, care atunci cand paseste are grija sa fie urmata si in al carei joc seducator odata intrat, nu mai ai sanse de scapare.

Prin urmare, avem doua perceptii asupra femeii diametral opuse si asa cum este si firesc am incercat sa gasesc explicatia. Dupa cateva zile bune si un eveniment nu tocmai fericit (insa nascator de invataminte), mi-am dat seama ca de fapt incercarea mea de a vedea cum percep barbatii o femeie, era sortita din start esecului. Desigur, am aflat ceea ce ma interesa, ba chiar am descoperit cateva stereotipuri asupra carora se poate ulterior dezvolta niste analize.

Problema de fond insa este una singura: unde este femeia? Da, ati citit bine. Femeia cea reala nu cea plamadita de imaginatia specialistilor in marketing, femeia care simte atunci cand este admirata si care raspunde cu un zambet larg nu cu o privire incruntata, femeia careia atunci cand i se spune ca este frumoasa nu se gandeste ca cel care o complimenteaza este un filfizon care doreste sa obtina ceva de la ea.

Uitandu-ma la femei pe strada in aceste saptamani, nu am remarcat diferente notabile. Mima este similara tuturor, limbajul corpului de asemenea. Nici modul in care se deplaseaza nu difera substantial, iar in unele cazuri nefiind foarte atenta, am confundat chiar sexele.

In incercarea de a fi o “super-woman” (sefa, mama, sotie etc), femeia si-a pierdut din atuurile care o definesc. A invatat sa fie pragmatica, suspicioasa, rece, categorica, cateodata intangibila si extrem de precisa. Nimic nu trebuie sa o ia prin surprindere, totul este musai sa fie controlat de ea, iar elementele care se situeaza in afara acestui univers prezinta semne de intrebare si trebuie studiate, indosariate si etichetate in consecinta.

Drept raspuns, barbatul si-a pierdut din exercitiul de cuceritor. Stie foarte bine ca la masa sta cu o sosie a sa data cu ruj, ii cauta privirea insa parca are senzatia ca se priveste pe sine in oglinda si cauta sa o seduca numai ca se izbeste de un zid. Iar atunci, nu mai incearca, pentru ca ceea ce vede in fata ochilor ii inspira teama. Sau intrigat fiind, pune distanta si cade in panta ignorantei.

In mod cert nu exista nicaieri o reteta care sa ne spuna ce pasi trebuie urmati in astfel de situatii. Si nici pilule minune pe care atunci cand le inghitim sa ne faca ordine in ganduri si sentimente. Insa ceea ce stiu ca exista in fiecare femeie este dorinta. Dorinta de a se lasa cucerite. Dorinta de a vedea pe cineva care este dispus sa treaca de orice zid si sa lupte pentru ele. Dorinta de a nu fi prea tarziu si de a nu lasa viata sa treaca pe langa ele. Dorinta de a fi iubite si intelese asa cum sunt, cu toate calitatile si defectele, cu toate toanele si ifosele… de catre un barbat care stie sa demonstreze ca nu ii este teama. Si care nu o ia la fuga de frica sa nu fie ranit. Si care la fel ca si ele, accepta sa riste. Pentru ca oricat de cliseistic ar suna, firul vietii este mult prea scurt pentru a-l mai scurta si noi cu buna stiinta.

Alte articole pe aceeasi tema

• Femeia! (guest post)
• Arta de a fi femeie (guest post)
• Riscati. Lasati sa vi se intample povesti! (guest post)