Lista completa a castigatorilor Premiilor Oscar 2010.

Îi plăcea să o privească în timp ce ea dormea.
Nimic nu se compară cu sentimental acela de fericire că în sfârșit a găsit-o. Era femeia vieții lui. Femeia aceea cu chip de înger și zâmbet dureros de dulce își făcuse loc în viața lui și părea că va ramane acolo pentru totdeauna.

Îi plăcea mult să fie răsfățat, sărutat și mângâiat de ea. Ea era jumatatea pe care o căutase o viață întreagă, fără ea se simțea gol și singur.

Se simțea minunant când se trezea lângă ea. Nimic nu se compara cu imaginea ei dimineața, cu trupul ei cald, lipit de al lui. Știa că va fi a lui pentru totdeauna, pentru că se simțea împlinit alături de ea din punct de vedere spiritual și nu numai. După ce i s-a dăruit toată noaptea și i-a spus “te iubesc!” de multe ori, cele două cuvinte s-au transformat în ecoul zilei următoare pentru el.

Femeia pe care o iubești nu trebuie să fie doar femeia care-ți găteste, care te așteaptă să vii de la serviciu, care te sună să-ți spună “te iubesc!” doar pentru că a uitat să ți-o spună când ai plecat. Ea nu poate fi un obiect de venerație. Ea nu este sau va fi doar mama copiilor tăi.

Femeia pe care o iubești nu este decât cealalta parte a ta: cea mai frumoasă, care te completează, care te împlinește, care te face mai puternic, este asistenta rănilor tale.

Femeia pe care o iubești respiră iubire, trăiește frumos, visează, cântă, râde și plânge odată cu tine… E acolo când ai nevoie și știe să îți ofere tot ceea ce ai tu nevoie!

Fii recunoscător și du-i un buchet de flori astăzi, răsfaț-o, dar nu pentru că este 8 Marie… Nu! Ci pentru că știe să facă din tine un bărbat fericit în fiecare zi.

Iubește-o azi, iubește-o mâine, iubește-o oricând!

Apropo, am nevoie de un aparat foto profesional. Cine ma sponsorizeaza? Sony DSC H10, aparatul meu personal, s-a defectat.

Imi place forma, este desenat bine, doar ca rotile mi se par prea mici si protectia, pe sub masina, cam lasa de dorit…

P.S. – Se descurca bine la inundatiile din Bucuresti!

In prezent ei s-au lasat de acesta meserie si m-am apucat eu. Spre norocul meu, am gasit o mana de oameni pasionati de astfel de jocuri care au lansat si un site dedicat – boardgamesmania.ro. O modalitate perfecta de relaxare, la sfarsit de saptamana, in compania unor prieteni la un catan, risc, monopoly si ce jocuri mai sunt. O bere, o gluma, o vorba buna si uite asa ne detasam de stresul cotidian.

Daca si tu esti pasionat de jocuri de societate, urmareste lista evenimentelor si vezi cand se fac intalniri in orasul tau. Iar daca ai cont de twitter, urmareste @bgmania si #boardgamesmeet pentru a fi la curent cu noutatile. Tie ce iti place sa te joci?

Imi plac momentele din viata mea care par reclame de la Orange.

Atunci cand baiatul cret, urcand pe scarile rulante de la Universitate, imi zambeste, imi face cu mana, apoi ridica nevinovat din umeri. Ultimul gest poti sa-l iei drept: “Scuze, te-am confundat.” sau “Ce sa fac daca esti simpatica?”. Evident, am preferat a doua varianta. Face bine la imaginea de sine. Adica de mine.

Sau atunci cand, cu barba lipita de bara verticala din tramvai, studiam oamenii din celalalt tramvai, oprit de asemenea in statie. Observ un baiat care imi facea semne. Ma incrunt putin, pentru ca nu stiu ce vrea de la viata mea. Isi desena cu degetele colturile gurii in sus. Ma arata cu degetul, apoi deseneaza colturile gurii in jos. Desi gesticula cam mult, omul incerca sa imi spuna: “Zambeste! Nu mai fi trista!”

Cam aceeasi locatie ca in situatia precedenta. Eu tot la locul meu, cu nasul aproape lipit de geam si barba sprijinita pe mana, care la randul ei, sta pe bara. Din celalalt tramvai, o piranduta imi face semn ca ii place bascalia mea si sa i-o dau ei.

Nu stiu cum i-ar fi venit basca mea hippie tigancusei, dar m-a facut sa zambesc. La fel s-a intamplat si in celelalte scenarii. Toate povestile se termina cu: “si-atunci am zambit.”. Si-am continuat sa zambesc si cand personajele au iesit din cadru.

De ce zambim atat de rar atunci cand ne aflam in alta parte decat cu prietenii nostri? De ce nu ne simtim confortabil sa le zambim unor necunoscuti? De ce mergem incruntati pe strada si ii sagetam pe ceilalti cu privirile?

Probabil ar fi putin cam exagerat sa afisam toata ziua un zambet inghetat pe fata. Dar putem incerca sa zambim. Cel mai tare mi se pare sa le zambesti oamenilor pe care nu ii cunosti. Poate ca celalalt are nevoie de zambetul tau sau poate te considera nebun. Dar e amuzant sa te simti altfel decat ceilalti. Sa poti sa oferi un zambet si asta sa-ti faca bine, chiar daca nu primesti nimic in schimb.

Da, stiu, suna cam prea hippie, dar merita incercat. Mai ales cand zilele astea te impiedici peste tot de flori, martisoare, doamne cochete si domni dornici sa le surprinda pe doamnele cochete.

Sa zambim pentru noi!

Pentru a naviga pe internet de pe mobil, am nevoie de:
- acces rapid la internet si diferite alte facilitati pentru o navigare placuta si rapida;
- tastatura qwerty usor de utilizat, sa pot tasta rapid. Cand ma apuc sa scriu un post pe blog, sa nu ma apuce dimineata si nici sa tastez cu scobitoarea.
- display suficient de mare – 3 inch de inceput. Nu vreau sa-mi bag unghiile in ochi si nici sa ma chiorasc.
- conectivitate fara numar: Bluetooth, Wi-Fi, WAP, GPRS, EDGE, 3G, HSDPA;
- un telefon usor – 139 g;
- nu foarte mare – 109 x 54.5 x 15.9;
- baterie cu autonomie cat mai mare: convorbire pana la 8 h, stand by pana la 500 h
- sistem de operare – Android;
- o camera foto/video – 5MP. Asta mai mult pentru lucruri spontane, nu cer performanta.

Cam asta are LG GW620 si mi-a placut. Se misca bine, touch-ul functioneaza perfect, acces rapid la internet, la aplicatiile multimedia. Nu am avut timp sa testez Android ca sistem de operare pentru mobil, dar este timp.

Este luna femeilor pe blogul lui Sorin şi o invitaţie la guest post. Fără tematică, a spus proprietarul, mai bine era cu, am zis eu, la care el a completat că pot scrie despre femei. Aici m-a dus un pic gândul la talentul femeilor de a bate câmpii indiferent de temă, aşa că indicaţiile erau oricum de prisos.

Pe blogul cuiva care administrează un site despre laptopuri şi gadgeturile din IT, bineînţeles că voi scrie ceva tangenţial şi anume despre femei şi joaca lor pe calculator.

La început a fost Solitaire-ul, intrat în viaţa noastră o dată cu primul PC. Răutăcioşii susţin ca acest joc este şi în ziua de astăzi preferatul secretarelor sau femeilor deprimate, singure, grase şi urâte, lucru contrazis de statisticile care arată că cei mai mulţi jucători de solitaire sunt bărbaţii, probabil în speranţa obţinerii acelui foc de artificii şi a congratulations-ul aferent.

Din perioada offline (am şi uitat cum era fără internet!) îmi amintesc că jucam cu plăcere TIM (The Incredible Machine). Clar era un joc pentru femei din moment ce terminasem toate nivele şi trebuia doar să asamblezi roţi dinţate, motoare şi alte minuni din astea, astfel încât să faci un angrenaj să meargă. Deci la ăsta am excelat, pot să spun chiar că mai dădeam şi indicaţii unor colegi (asta după ce-i lăsam să se faca întâi de râs).

Când internetul începuse să fie mai accesibil, primul meu joc din online a fost bineînţeles Mirc-ul. Când m-a întrebat unul “asl pls”, m-am supărat tare, am crezut că m-a înjurat, dar m-a lămurit fi’mea ce vroia de fapt respectivul. I-am dat ignore şi lui şi mirc-ului. A urmat perioada jocurilor de mare angajament de la yahoo, alea de expiră într-o oră, şi enervată de limitarea de timp, am zis “stupid games” şi gata şi cu ele.

Îmi trecuse febra jocurilor pe calculator, când un nepot mi-a arătat Triburile. N-am jucat foarte mult, vreun an jumate şi câte 4 euro pe lună pentru a mă bucura de cont premium.Perioada Triburile, aşa cum este numită ea de membrii familiei, a fost o perioadă de mari încercări atât pentru cei apropiaţi (trezit noaptea pentru atacuri, asigurare de conexiune la internet oriunde aş fi fost; cunoscătorii ştiu!) cât şi pentru mine (am făcut foarte multe compromisuri din cauza jocului ăsta, o dată, de exemplu, m-au obligat să le fac colţunaşi!).

Fiind un joc de război, ajunsesem printre primii jucători în clasament, dovadă că suntem fiicele lui Ecaterina Teodoroiu şi nu a lui Traian, aşa cum insinuase cineva. Având prea multe sate şi o poziţie de invidiat, nu prea îndrăznea lumea să mă atace, de fapt ca să respect adevărul istoric, a încercat unul, m-am enervat şi l-am trimis la marginea hărţii. Jocul devenise plictisitor (prea multă armată de hrănit şi instruit), aşa că am încheiat şi cu jocul ăsta, contul lasându-l cadou camarazilor de arme.

Fiind creată o oarecare dependenţă de Triburile, în scop de vindecare m-am băgat pe jocuri de tip “escape”. Şi astea mi-au afectat cumva viaţa personală, ajunsesem să văd peste tot indicii (era şi greu de fapt să-mi dau seama că a intrat cineva încălţat până în fundul casei, după urmele lăsate pe parchet), ca urmare am fost sfătuită să-mi caut alt joc până nu-i terorizez pe toţi cu deducţiile mele. Acum mă joc de-a bloggereala. Deocamdată nu am reclamaţii.