4
Mai
2009

Grevă în învăţământ

Astăzi s-a anunţat oficial că mâine, 5 mai 2009, este grevă în învăţământ. Ştirea am primit-o pe toate căile de comunicare posibile. Detalii pe mediafax. Bun, am priceput nemulţumirile profesorilor, dar de ce se merge pe calea „santajului” cu repercursiuni asupra elevilor şi studentilor?

Din tot acest circ, un lucru bun este de remarcat şi anume faptul că politicienii „şi-au cam luat-o peste nas”. Poate asa îşi vor da şi ei seama ca nu mai merge să minţi o populaţie amăgită de 20 de ani. Ne-am săturat de promisiuni şi circ, vrem fapte şi asta cât mai repede. Nu mai putem fi amăgiţi cu mici şi bere, vrem ceva mai mult, eventual un trai decent şi normal într-o tară europeană – România.

Update: Greva se amână. Teza unică la Limba română a fost reprogramată pentru joi si reprezentanţii federaţiilor sindicale urmând să se întâlnească miercuri pentru a lua o decizie în noua situaţie.

Hai că eu smulg nişte petale de trandafir. E grevă, nu e grevă, e grevă, nu e grevă…mai am nevoie de un trandafir.

Update 2
: Nu va fi nici o grevă. Profesorii au amânat greva şi au semnat un acord cu Ministerul Educaţiei. Probabil unul favorabil.

You may also like

Cum sa petreci un Paste inedit la Măcin
Ce facem cu zăpada?
Romania 35 – 29 Olanda
Pasajul Basarab – in 2 minute

2 Responses

  1. Sistemul nostru e PRAF.
    Asa ceva nu se intampla in tarile civilizate. Aici, totul e asa ambiguu, nehotarat, ametit.

Leave a Reply

Citește articolul precedent:
Dupăbloguri – Ediţia a IV-a – 3 mai

Pentru cei ce au ratat emisiunea tv "dupăbloguri" - editia a-IV-a, o puteţi urmări mai jos.

Închide