15
Dec
2011

Misiune: Imposibilă – Protocolul Fantomă (guest post)

Eu n-am reuşit să ajung la avampremiera filmului Misiune: Imposibilă – Protocolul Fantomă, dar am făcut o faptă bună cu acordul RoImage şi am cedat invitaţia unei persoane care şi-a dorit foarte mult să ajungă la acest film. Aşa că mai jos aveţi un guest post scris de Iuliana Manea.

Ieri nu au fost 3 ceasuri rele pentru mine, am avut cel puțin unul bun, pentru că Sorin mi-a dat mie invitația lui pentru a vedea în avanpremieră Misiune: Imposibilă – Protocolul Fantomă. Pe această cale îi și mulțumesc, pentru că am petrecut o seară de miercuri foarte plăcută.

Țin să precizez de la bun început că sunt un fan al lui Tom Cruise. Poate e și afinitatea pentru zodie, poate e și faptul că nu este tocmai un actor înalt, însă zâmbetul lui mă cucerește, de fiecare dată. Șșș, să nu afle soțul, da?
Recunosc, eram puțin curioasă și de cum se manifestă pișcotăreala în sfera asta, a bloggingului, dar surpriză: de data aceasta se ofereau macaroons înainte de a intra în sala mare de la IMAX AFI Cotroceni. Am mâncat cel mai bun macaroon turcoaz de până acum, jur!

Tom arată încă foarte bine pentru cei 49 de ani ai lui. Bine, nu mai arată chiar ca în Mission: Impossible II, când am făcut să râdă o sală întreagă cu exclamația mea “Nu la față!”, în timpul unei scene de..bătaie.

Filmul este clar unul de acțiune și îi va încânta pe cei care preferă genul. Bătăi în închisori ruseși, lux cum numai în Dubai găsești – na că am făcut și rimă!- și indieni cu scene din KamaSutra în cap. Ah, am uitat și de BMW-urile făcute praf în câteva scene.

Tom Cruise nu mai are tocmai silueta de acum 10 ani – pe alocuri se poate observa o urmă de burtică și nu prea m-au încântat scenele la bustul gol, dar trebuie apreciat faptul că scenele de cascadorie le-a filmat chiar el. Se găsesc filmulețe pe YouTube, dacă sunteți curioși.

Un film demn de seria Misiune: Imposibilă, cu actori carismatici, scene de acțiune filmate foarte bine și dialoguri destul de inteligente. Din punctul meu de vedere merită văzut la calitatea pe care o oferă IMAX. Filmul este distribuit în România de RoImage, iar lansarea oficială în România este pe 16 decembrie, cea internațională pe 21 decembrie.

Mission Impossible 4 – Ghost Protocol – Official Trailer

You may also like

Aventurile lui Tintin – Secretul Licornului​! (concurs)
Midnight in Paris (2011)
The Change-Up – Dacă aş fi… TU?
The Hangover 2
Citește articolul precedent:
Examen de la ASUS Romania şi Laptop News

ASUS România şi Laptop News vă cheamă la examen, dar nu orice examen. De data aceasta ASUS România şi Laptop News şi-au unit forţele...

Închide