Net Start-Up – ediţie specială

net start-up
Ieri, 4 iunie 2009, a avut loc o ediţie specială Net Start-Up 2009 în cadrul Cerf 2009, competiţie de idei şi proiecte online. Eveniment organizat de Cristian Manafu.

Pentru cine nu ştie, Net Start-Up este un eveniment în care antreprenorii vin să-şi prezinte ideile şi proiectele online în faţa unor antreprenori cu experienţă în mediul online, investitori, dezvoltatori, specialişti şi consultanţi online. Cele mai bune proiecte pot beneficia de parteneriere, promovare, dezvoltare, finanţare sau soluţii tehnologice pentru a fi dezvoltate.

juriu
Din juriu au facut parte: Dragoş Novac (Metropotam), Orlando Nicoară (MediaPro Interactiv), Dragoş Stanca (F5 Realitatea-Caţavencu), Dragoş Roua (antreprenor), Daniel Enache (Thousand Tiny Tigers).

Şi acum hai să vedem care au fost proiectele prezentate:
1. www.motivational.ro. Locul unde găsim articole motivaţionale. Asemănător cu: business-edu.ro; damaideparte.ro; empower.ro şi lumebuna.ro mai adaug eu.

Eu consider acest proiect fără utilitate, deci fără viitor. Banii ar veni din împrăştierea unor cărţi de vizită personalizate, consultanţă şi alte chestii inutile. Se percepe taxa şi pentru potenţialii autori care doresc să scrie articole pe acest portal. Cine ar plăti pentru aşa ceva? Cine ar plăti pentru a ieşi din starea EMO? Mai bine faci un blog.

2. www.profitimobiliar.ro – revista online dedicată pieţei imobiliare şi domenii conexe. S-au cerut 15-20k EUR pentru dezvoltare şi promovare. Cine bagă banii, se alege cu 50% din venituri până la dublarea sumei finanţatel. Un proiect inutil. Au facut-o alţii înainte. Mai are o şansă de 1,5% (Dragoş Roua).

3. www.toateblogurile.ro. Numele spune tot. Eu mă voi înscrie în acest portal când va avea trafic de 10 000 unici, cifra la care speră Catalin că se va ajunge în 6 luni. Catalin a mai declarat că acolo va strânge TOATA blogosfera. Zoso, Piticu, eCostin vă băgaţi?:) Am descoperit că bloggerii sunt oameni. Pe bune că nu ştiam. Leii au fost rezervaţi în privinţa acestui proiect. Mănafu a declarat: „te voi promova pe blog timp de 6 luni dupa ce îmi depăşeşti traficul„.

4. www.live2c.ro – servicii şi platforme pentru site-urile de ecommerce. Mimic care să-i evidenţieze şi să ne determine să alegem serviciile lor şi nu ale altor companii, dar niciodată nu e prea tarziu. A primit feedback bun şi constructiv. Are nevoie de 100k EUR pentru dezvoltare, oferind 20% din afacere.

5. www.biofil.ro portalul vieţii armonioase. Un proiect interesant. Portal dedicat pieţei de awareness şi bio din România. Portalul biofil va unifica profesioniştii şi oferta de produse. Mai jos aveţi structura unui viitor site. În momentul prezentării, domeniul nu era luat. Acum se pare că cineva a pus mâna pe el. Să sperăm că sunt chiar ei.
biofil
Ţinând cont că piaţa bio din România e la început, cred ca e un proiect de succes. A fost cea mai ok prezentare. Mizez pe proiectul acesta. Felicitari!

6. Twimarket.com – the market place for twitter. Se adresează utilizatorilor de microblogging care au posibilitatea să-şi promoveze anunţurile de mica publicitate.U n proiect ok, dar nu cred ca poate concura cu mica publicitate din online-ul clasic şi offline. Mai sunt multe lucruri de pus la punct.

Vlad Stan ne-a prezentat şi teoria găurii: „Jucatorii de golf care văd gaura mai mare au mai multe şanse să nimerească gaura decât cei care se uită la dimensiuni normale”. E bine de băgat la bibilică. Priviţi lucrurile la dimensiuni mărite ca să nimeriţi.

7. www.aidizin.ro – monetizarea talentului în design şi grafică. Un fel de intermediar între clienţi şi specialişti în design, firma primind 15% din proiect. Se cer 100k Eur, 50k Eur fiind doar pentru marketing şi publicitate. Am constatat cât de prost sunt plătiţi programatorii. Sub 1k EUR/luna. Nu prea am înţeles ce e nou în acest proiect, dar are şi el şansa lui.

8. www.gorila.ro – motor de căutare pe .ro ce oferă rezultate în timp real. Dacă eşti interesat să afli ce s-a mai discutat despre firma, compania sau evenimentul tău în ultimele 24 de ore, atunci vei avea nevoie de acest motor de căutare, …. sau foloseşti Google că face acelaşi lucru.

9. www.clasaenergetica.ro – aplicaţie online gratuită care calculeaza clasa energetică şi performanţa energetică a clădirii; sfaturi pentru îmbunătăţirea acesteia; funcţie de monitorizare a consumului de energie şi a costurilor etc. Atâta timp cât totul este dor orientativ şi nu mă ajută cu nimic concret, nu-i văd in acest moment utilitatea. Oricum din 2010 vor exista proiecte autorizate prin care pot să-mi calculez clasa energetcă.

net start-up
Feedbackul juriului:
– Nu a existat dinamism în prezentarea proiectelor.
– Multă vrăjeală în prezentarea proiectelor, nimic concret.
– Proiecte supraevaluate.
– Nu s-a ştiut sintetizarea proiectului în 7 minute.
– Vlad Stan: „Am simţit o viziune gen “parcă aş încerca”, nimeni nu zice “this is my dream””.
– Proiectul www.biofil.ro a atras atenţia lui Stanca şi Dragoş Roua şi chiar a publicului.

Nu ştiu câte proiecte vor merge mai departe şi cate vor reuşi să ajungă la valoarea estimată de antreprenori. Anul trecut parca au fost proiecte mai bune şi mai bine prezentate. Pentru mine, Net Start-up a fost o întâlnire interesantă unde am învăţat câteva lucruri care mă vor ajuta în demararea viitoarelor proiecte.

A mai scris eCostin şi Raluxa.

O mică precizare: 1k=1000

Update: Net Start-up – Concluziile invitatilor

Replica toateblogurile.ro – la Net Start-Up

preluat de aici.

7 păreri la “Net Start-Up – ediţie specială

  1. Victor

    Salutare,

    Ma bucur ca ai retinut promisiunea lui Manafu :))) Spune-i tu ca deja se poate tine de cuvant 🙂 . Am depasit de multa vreme cei 300 – 500 de unici pe zi pe care-i are al pe blog :)). Doar ca aseara nu stiam cat are el. Cand mi-a facut aceasta promisiunea ma asteptam sa fie 5000 – 7000 pe zi, dar m-a dezamagit cand mi-a spus ca are 2000, in timp ce trafic.ro zice altceva :)))
    Te astept si pe tine sa te inscrii in toateBlogurile.ro 🙂 , promit sa am rabdare si sa te caut in ziua cand vor fi deja 10 000 de useri 🙂 . Prezentarea noastra de ieri, exact asta voia sa arate, ca blogosfera nu este formata din primii 100 din zelist. O sa ramai surprins cate bloguri, aparent mici, dar de o mie de ori ami interesante o s agasesti in toateBlogurile.ro. Exista si bloggeri care nu vor notorietate, trafic si sa fie in concurenta cu alti bloggeri, iar noi exact asta oferim, un spatiu neconcurential, dar unde bloggerii sa-si poata gasi sau crea canale unde sa comunice cu alti bloggeri in functie de afinitati. Prezentarea cu care ne-am calificat si pe acre cei 5 nu au vazut-o niciodata, desi teoretic ei ne-au calificat 🙂 , era „by the book” , doar ca proiectele pentru finala au fost selectate de Manafu si nu de cei 5.

  2. Pingback: Badita Florin » Blog Archive » Net start-up 2009 - Pareri despre proiecte

  3. Ioana

    Cam toate proiectele prezentate au deja echivalent in site-urile deja existente si in functiune. Iar din partea juriului mi se pare destul de rautacios sa spuna: „folositiva propria experienta, mergeti mai departe, asta e viata”. Nu cumva tocmai asta a fost ideea intrunirii cu niste specialisti,antreprenori cu experienţă în mediul online, investitori, ca sa ii sfatuiasca si ei cu ceva, sa ii ajute si sa-i corecteze acolo unde gresesc..ca doar se presupune ca initiatorii proiectelor vin cu ideeile (teoria), iar partea de experienta sa o puna cei din juriu. Oricum, trebuie sa recunoastem ca proiectele nu erau atat de originale si atractive cum au fost in alti ani.

  4. Sorin Autor articol

    Ioana eu cred ca Leii (cum imi place sa-i numesc) au dat si ceva sfaturi. Problema e ca nu a avut cui sa dea sfaturi. Daca proiectele nu au fost bine prezentate si n-au fost originale, crezi ca sfaturile aveau efecte?

  5. Victor

    Sorin, Iarta-ma , te rog ca insist, dar cred ca ar trebui sa asculti si tu asta : http://toateblogurile.ro/2009/06/06/net-start-up-si-toateblogurilero/ , este , daca vrei, raspunsul si replica toateBlogurile.ro fata de acest eveniment. Cred ca desi sunt 11 minute, o sa ai si tu o imagine de ansamblu despre ce este defapt Net Start-Up . O sa intelegi de ce proiectele nu au fost „bine prezentate” si de ce exact asta i-a frustrat cel mai tare pe Lei si pe Manafu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *