Şcoala de Vară GPeC – ediţia 2012 – concluzii

În perioada 5-10 septembrie am participat la Şcoala de Vară GPeC – ediţia 2012. A fost prima experienţă de acest fel şi pot spune că a fost una extrem de frumoasă, educativă şi relaxantă. Ca să fiu sincer, nici nu mi-am fixat prea multe aşteptări. Am lăsat totul să vină de la sine.

Podul Turcului

Locaţia a fost perfectă – zona Moeciu de Jos, pensiunea „Podul Turcului”. Locul de desfăşurare a fost ales în aşa fel încât să fie aproximativ în centrul ţării, iar participanţii să ajungă cu uşurinţă. Eu sunt un iubitor de munte, aşa că zona mi-a plăcut foarte mult.

Şcoala de Vară GPeC înseamnă cursuri de comerţ electronic, activităţi de team building, lucru în echipă şi relaxare. Prima zi, 5 septembrie, a fost rezervată pentru cazare, şedinţa de brain-storming şi interacţiunea între participanţi. S-au schimbat cărţi de vizită, cei prezenţi s-au cunoscut între ei.

cursuri Scoala de Vara GPeC 2012

În zilele 6,7 şi 8 septembrie s-au ţinut cursurile de e-commerce. Au fost 3 sesiuni pe zi cu speakeri bine aleşi, pricepuţi şi pasionaţi de domeniile lor de activitate, cu experienţă. Participanţii au fost trecuţi prin toată teoria comerţului online: marketing, branding, optimizare SEO, optimizare conversie, promovare, Google AdWords, optimizare logistică, social media etc. Nu o să insist acum pe baza acestor cursuri. Pregătesc un articol special în care voi prezenta câteva concluzii utile pentru orice magazin online.

În timpul liber ne-am jucat fotbal, diferite jocuri de tip board games, mimă sau alte activităţi de relaxare. Sâmbătă seara ne-am distrat la un cântec şi un foc de tabără.

Pe 9 septembrie, în prima parte a zilei a avut loc o dezbatere la care au participat reprezentanţii unor magazine online de succes din România. În partea a doua a zilei a fost team building organizat de Doru Panaitescu şi echipa Wild Escapes. Cu ocazia aceasta am învăţat să fac noduri speciale folosite în alpinism, am învăţat să aprind focul într-un timp cât mai scurt sau să arunc cu grenada. Totul a fost organizat pe echipe şi a însemnat un exerciţiu de comunicare, coordonare, sincronizare şi distracţie. Trebuie să ne mai şi distrăm, nu doar muncă!:)

Team Building – Scoala de vara GPeC 2012

Dar Şcoala de Vară GPeC a însemnat mult mai mult. Aici au fost legate noi prietenii, au apărut noi oportunităţi pentru magazinele online participante, s-au încheiat noi parteneriate. Mi-a plăcut să văd oameni optimişti, încrezători în forţele lor şi dornici să reuşească cu business-urile pe care le au. Mi-a plăcut să văd cum majoritatea celor prezenţi au fost cu zâmbetul pe buze. Timp de câteva zile am fost deconectaţi de la viaţa cotidiană, de la subiectele triste, politică etc.

Oameni zambind – Scoala de vara GPeC 2012

Chiar dacă eu nu am un magazin online, am pus pe hârtie câteva idei utile pentru proiectele mele. Am deschis discuţii pentru eventuale parteneriate şi sper să reuşim să punem în practică tot ce am învăţat la Şcoala de Vară GPeC. Am stat la poveşti cu majoritatea celor prezenţi şi am dat sfaturi, feedback, idei din prisma unui client, a unui om care a lucrat în magazine online şi a unui om care lucrază cu magazine online.

Vreau să felicit organizatorii – Liviu şi Andrei – pentru tot ce au făcut, pentru atenţia la detalii şi pentru modul în care se implică în dezvoltarea acestei industrii.

Mai multe fotografii de la Şcoala de vară GPeC – ediţia 2012.

2 păreri la “Şcoala de Vară GPeC – ediţia 2012 – concluzii

  1. Pingback: Ecourile online ale Școlii de vară GPeC | TRUSTED.ro

  2. Pingback: Pensiunea Podul Turcului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *