SF-ul nu mai e SF

Acum 17 ani citeam foarte mult Jules Verne. Eram atras de sf-ul descris în aceste opere. Nu credeam că ideile şi viziunea sa de acum 100 de ani, cu privire la evoluţia omenii, se poate transforma în realitate. Îl vedeam ca fiind un “nebun” care visa cu ochii deschişi. Pe vremea aceea nu aveam acces la informaţii, exista un singur post TV, nu ştiam de internet, nu cumpăram ziare şi poate de asta credeam doar ce vedeam.

Ţin minte că mă uitam la filmele americane şi când vedeam acele calculatoare primitive, gândeam că sunt din carton făcute. Apoi m-am convins că ele chiar existau şi într-o zi le-am spus parinţilor că-mi doresc şi eu un calculator, dar fără unitate centrală, asta fără să ştiu că se vor inventa laptopurile. Se pare că de mic am fost atras de tehnologie, chiar dacă eu visam să îmbrac haine militare.

Cu timpul situaţia s-a schimbat, anii au trecut şi tot SF-ul din cărţile citite se transformă în realitate. Tehnologia a evoluat, omul a ieşit în spaţiu, a călătorit şi-n subteran, a facut cercetări pe fundul oceanelor, a calatorit cu balonul, a făcut până şi ocolul Pământului. Oamenii de ştiinţă sunt pe punctul de a explica cum s-a format universul şi o dată cu aceasta poate că vor construi şi o maşinărie de teleportare. Nimic nu mă mai miră şi tot ceea ce consideram SF-uri, acum sunt banalitaţi.

Eu am prins o perioada de tranzitie de la viaţă fără tehnologie la cea cu tehnologie şi am puterea să spun că nu sunt atât de dependent de tehnologie, dar îmi uşurează munca. Dacă banii mi-ar fi venit din alte surse şi nu din internet, atunci cu siguranţă puteam sş spun că pot trăi şi fără internet.

Un post fără sare şi piper, dar cu ideea că nimic nu mă mai face să spun că e SF. Înainte nu credeam nimic, iar acum cred prea multe.

Alte articole pe aceeasi tema

• În adolescență…
• Ce facem cu superficialitatea şi generalizarea?
• Cum se lucrează la noi?