Storcator de fructe si legume Gorenje JC 800 Y

Storcător de fructe şi legume Gorenje JC 800 Y – bun la casa omului

Colegii mei de apartament, Marian şi Oana, şi-au luat un storcător de fructe şi legume Gorenje JC 800 Y. La început nu-l găseam interesant, dar după câteva zile de utilizare pot spune că este bun la casa omului. Sandwich-maker-ul, cuptorul cu microunde şi storcătorul de fructe şi legume trebuie să facă parte dintr-o bucătărie complet utilată.

Modelul Gorenje JC 800 Y este perfect. Nu este foarte mare, dar nici prea mic. Are 2 trepte de viteză. Poţi stoarce legume şi fructe, mai puţin cele fibroase (la acestea trebuie un blender). Vă recomand să citiţi cu atenţie manualul de utilizare. Capacitatea vasului pentru pulpă este de 2 l, iar capacitatea vasului pentru suc este de 1 l. Nu este gălăgios pentru activitatea sa şi are alimentare xxl. Plus că se curăţă foarte repede şi uşor cu apă călduţă. Pentru sită există o periuţă specială.

Storcator de fructe si legume Gorenje JC 800 Y

Investiţia de 200 lei se amortizează în foarte scurt timp, iar 1 pahar de suc proaspăt stors este sănătate curată. Este mult mai avantajos să cumperi 1 kg de portocale (2.9 lei) şi să-l storci faţă de cumpărarea unui fresh la 0.5 l (5 lei) din hipermarket. Dintr-un kg de portocale rezultă cam 0.6-0.7 l de suc. Timpul efectiv de lucru, de la curăţarea şi spălarea fructelor până după spălarea aparatului, este de maxim 30 de minute.

Şi ca o paranteză, firma Gorenje este o companie slovenă producătoare de electrocasnice. Până acum n-am văzut multe persoane să se plângă de brand. Aşa că eu îl recomand cu încredere.

O părere la “Storcător de fructe şi legume Gorenje JC 800 Y – bun la casa omului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *