June 20th, 2009 
Sorin Aţi observat că orice discuţie se încheie cu nelipsitul “Vorbim!“. Oare de ce avem acest tic verbal? Adică stăm de vorbă, povestim şi povestim şi iar povestim şi la final Vorbim!.
Azi într-o staţie de metrou erau 2 tinerei îndrăgostiţi care stăteau bot în bot şi vorbă multă. Într-un târziu vine şi un metrou, fix metroul care trebuia luat de domnişoară. Aceasta fuge să-l prindă şi tipul din partea cealaltă de peron ţipă în gura maaaaaaare Vorbim!. Păi mă gogule, ai stat de vorbă cu ea până a venit metroul şi garantez că vei mai sta de vorbă. Dacă nu ţipai, nu mai vorbeai cu ea?
Voi aveţi explicaţii?
Posted in 
Tags: 
“povestim”
“papapapapapapapapapapapapapa”
“ceaules”
“iasso”
sunt pur si simplu expresii care-”au fost la vremea lor ceva exagerat”, si pe care le abuzeam cu totii ca sa parem de-ai vremii…
pe cat sunt de sacaitoare, pe atat sunt de molipsitoare
Poate avea impresia că dacă nu spune şi acel “vorbim” la sfârşit fata nu mai vorbea cu el. Sesisez o anumită nesiguranţă şi teamă în relaţia lor
Iar de cele mai multe ori
“vorbim” e doar “vorbim”. Nu am înţeles însă de ce nu l-a băgat pe “Mai” în faţă.
e usor de interpretat in ambele sensuri (si ca nesigurantza, si ca sigurantza prea mare) – “mai vorbim” poate foarte usor sa insemne si “mai vorbim cand te-oi cauta eu…” inainte, in sensul asta se folosea “te sun eu” (echivalent cu “nu ma suna! daca am chef, te-oi mai suna eu, vreodata”)
hai ca mai bine il condamni pe “vorbim” asta rutinei, decat pe “te iubesc”. am vazut si din astia, care la inceput/final de intalnire, conversatie, mers la baie scot cate un te iubesc in diverse prescurtari scremute